Dosarul lui Kovesi: Maior, citat de instanță pentru 23 mai

Dosarul lui Kovesi: Maior, citat de instanță pentru 23 mai
Publicat: 16/05/2019, 20:50

Surse judiciare au precizat, pentru Mediafax, că fostul șef SRI, George Maior, este așteptat, pe 23 mai, să se prezinte la Secția anchetare a magistraților, pentru a fi audiat în dosarul Laurei Codruța Kovesi.

În acest dosar, au fost audiați, joi, fostul ministru de Interne Gabriel Oprea și fostul prim-adjunct al Serviciului Român de Informații, Florian Coldea. Cel din urmă a declarat, după aproape 4 ore de audieri, că a fost chemat în calitate de martor, precizând că nu a luat la cunoștință de nicio împrejurare în care Kovesi să fi comis vreo infracțiune.

„În ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi, personal, în nicio împrejurare nu am luat la cunoștință de vreo activitate care să fie infracțiune, nici la nivelul instituției nu am obținut niciun fel de informații cu privire la posibile infracțiuni sau posibile date în acest sens. Sper din tot sufletul că ar fi important să discutăm și consider că era important să discutăm despre toți cei care nu s-au implicat în aducerea lui Popa în țara noastră, toți cei care, după mai bine de 10 ani, nu au contribuit decisiv, așa cum a făcut-o Serviciul Român de Informații, pentru a contribui, prin posibilitățile pe care le are, la efectuarea unui act de justiție pentru cele peste 155.000 de persoane care au fost păgubite cu mai mult de 300 de milioane de RON”, a spus Coldea.

În dosarul privind extrădarea lui Nicolae Popa, Kovesi are calitatea de inculpat, fiind acuzată de mai multe fapte.

Pe 28 martie, Laura Codruța Kovesi a fost plasată sub control judiciar de către Secția de anchetă a magistraților, însă măsura a fost contestată în instanță.

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus ulterior revocarea măsurii controlului judiciar.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Cher dezvăluie cine este unicul bărbat celebru care a părăsit-o
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!